Istoria perusului

   Din cercetarile paleontologilor rezulta ca perusul de astazi are inaintasi preistorici adica a evoluat din dinozauri. Motivul acestei concluzii este acela ca solzii la reptile si penele la pasari se formeaza subcutanal (sub piele). Mai multatunci cand solzii penele ies in intregime de sub piele sunt moarte si inceteza sa mai cresca, dar amandoua raman prinse in foliculi sub piele

         Se presupune ca urmasul comun al reptilelor si pasarilor este o creatura preistorica care a trait aproximativ acum 4 milione de ani in urma si se numea Archaeopterix. Aceasta este prima fosila descoperita care prezenta atat solzi cat si pene, penele cresteau pe partea inferioara si pe coada iar picioarele din fata se asemanau cu niste aripi in formare. Archaeopterix nu zbura.

         Australia, Africa, America de Sud, India, Antarctica erau unite formand un singur continent. Aproximativ acum 100 milioane de ani continentul s-a rupt, continentele separandu-se si migrand spre actuala lor pozitie. Cu 15 milioane de ani in urma Australia era acoperita de paduri iar in mijlocul ei existau mari interioare. In jurul acestei date clima a inceput sa se schimbe incet, padurile au “murit” lasand in urma lor desert, marile interioare au secat ramanand imense depresiuni.

         Istoricul de mai sus este foarte important deoarece micul nostru prieten perusul ar fi putut fi diferit fata de actuala lui infatisare. Gandurile mele in ceea ce priveste afirmatia de mai sus sunt suntinute de Muzeul National Australian (Sydney) care a demonstrat ca perusul si papagalul de noapte, in urma testelor ADN, au stramosi comuni.

         Perusul salbatic inainte ar fi putut sa fie mult mai mare decat este in prezent. S-ar putea sa fi avut resurse de hrana constante si abundente, nu trebuia sa zboare pe distante lungi pentru procurarea hranei asa cum o face in zilele noastre iar clima era mai temperata cu temperaturi mai putin ostile si surse mai multe de apa.

         Recent s-a descoperit o pestera in sudul Australiei in care a trait o specie de lilieci carnivori care consumau un numar mare de perusi. Evident ca acesti lilieci isi aduceau hrana inapoi in pestera unde isihraneau puii. In tot acest proces numeroase parti din perusi au cazut pe jos si s-au fosilizat. Perusii fosilizati dateaza de aproximativ 4 milioane de ani. Aceasta descoperire a aratat ca perusul salbatic a ramas aproape neschimbat in aceasta perioada. Perusul salbatic este un adevarat supravietuitor fiind capabil sa zboare si sa paraseasca cuibul dupa 4 saptamani

         Din informatiile de mai sus despre micutul nostru prieten se observa ca evolutia acestuia a ramas aproape neschimbata pe parcursul ultimilor 4 mil ani. Toate exemplarele domesticite pastreaza gene originale perusului salbatic. Cand 4 mil de ani de genetica care lucreaza impotriva ta este de inteles de ce la perusii de expozitii (concursuri de frumusete ) este mai greu sa imbunatatesti anumite standarde

         Indiferent cat de bun si experimentat este crescatorul in fiecare sezon apar cateva exemplare care se aseamana izbitor cu rudele lor din salbaticie.

Perusul (Melopsittacus undulatus)

        Cel mai comun papagal de companie original din emisfera sudica, unde in anumite zone, populatiile sunt atat de numeroase incat pot avea efect distructiv asupra culturilor de cereale. Varianta naturala are talia mai mare decat ceea ce avem noi acum prin colivii si culoarea numai verde. Perusul, asa cum il avem astazi, a fost creat de ornitologii englezi.

        Acum sunt multe varietati de culoare de la verde, galben, albastru pana la nuante de cenusiu si chiar alb. Masculii au narile colorate in albastru, femelele in culoarea pielii. Sunt pasari gregare, adica le place sa traiasca in grupuri, perechile se formeaza prin alegere dintre mai multi indivizi, femelele fiind factorul activ. Ele pazesc cuibul, clocesc fiind hranite de mascul, care in continuare va hrani si puii.

        Regimul alimentar normal consta in mei ca samanta dominata, floarea soarelui, rapita, falaris, ovaz. Trebuie sa consume si vegetale, de genul salata, iarba proaspat incoltita. In perioada de reproductie li se administreaza un amestec in parti egale de pesmet, morcov si galbenus de ou, cu care isi vor hrani si puii.Perusii, chiar daca ii mai lasam liberi prin casa trebuie obligatoriu sa aiba colivia lor.

          Fiind animale sociabile sufera cand sunt in singuratate, lipsa de comunicare, facandu-i sa inceapa sa invete cateva cuvinte. Astfel perusii, incep sa invate sa vorbeasca, unii foarte bine. Nu este o regula ca toti perusii sa vorbeasca. In ceea ce priveste sanatatea lor, am dori sa subliniem anumite probleme. In natura ei nu consuma mei, ci muguri de plante, inclusiv mici insecte. In colivie este bine sa punem si un vas de nisip de mare sau de rau. Din acest motiv regimul lor alimentar trebuie sa fie suplimentat cu vitamine si proteine de origine animala: galbenus de ou, branza dulce, carne, bucatele de oase de pasare sau os de sepie.

         Cea mai frecventa afectiune cutanata este caderea penelor din motive de carenta alimentara. O a doua afectiune ca frecventa este scabia (cnemidocoptica) capului si picioarelor cu cruste in jurul ochiului, nasului si ciocului si sub solzii picioarelor. Tratamentul e recomandat sa fie facut de un medic veterinar, produsele scabicide avand un anumit grad de toxicitate, care trebuie sa fie urmarita si controlata de catre acesta. Afectiunile respiratorii le urmeaza ca frecventa tratamentul fiind doar injectabil. Perusii pot avea o boala care este transmisibila la om numita ornitoza sau psitacoza motiv pentru care cea mai mica afectiune respiratorie trebuie semnalata medicului.

        
 Chiar este important la achizitia unui nou perus pentru acasa, sa vizitam medicul veterinar, care ne poate recomanda preventiv administrarea unui antibiotic in apa de baut in primele doua saptamani. Afectiunile digestive au, de regula, origine alimentara, si se pot rezolva in consecinta, existand si posibilitatea unor afectiuni produse de diversi germeni, bacterii, coccidii; motiv pentru care, de asemenea, este recomandata vizita la medicul veterinar, care poate efectua un examen coproparazitologic.